Banca Pentru Alimente Cluj
DONEAZĂ!

februarie 15, 2024

Organizații non profit și poveștile lor - Asociația Pro Assisto

Ce se întâmplă cu alimentele în surplus după ce părăsesc depozitul Banca pentru Alimente?

E momentul să împărtășim cu voi răspunsul la această întrebare. Astfel, ne-am luat pofta de discuții și am plecat în vizită la organizații non profit care distribuie alimentele către beneficiarii finali - persoanele în nevoie. Vom explora împreună povești uimitoare și vom înțelege mai bine importanța donării de alimente și a distribuirii lor către cei care au nevoie de ele.

Despre Asociatia Pro Assisto

Uneori lucruri mărețe pornesc doar de la un gând bun: acela de a fi de folos.

Așa s-a întâmplat și în cazul asociatiei Pro Assisto, care a prins contur în 2009, după ce trei prietene și-au unit dorința de a-și ajuta semenii și au materializat-o prin înființarea unei asociații.

De atunci, sute de suflete din Câmpia Turzii au beneficiat de resursele puse la dispoziție de Pro Assisto. După o discuție cu doamna Floriana Prahoveanu, președinta asociației, vrem să vă prezentăm o mică parte din tabloul care se află în spatele acestei reușite.

Aria lor de activitate se bazează pe ajutorul persoanelor vulnerabile: copii cu dizabilități, persoane vârstnice, persoane vulnerabile social din Câmpia Turzii și din localitățile adiacente.

Împreună cu cele trei organizații partenere ale Pro Assisto (Asociația Pentru Promovarea Incluziunii Sociale din Câmpia Turzii - având ca grup țintă comunitatea rromă, Asociația Ajută-te Oricând Singur - dedicată persoanelor care se întorc din detenție și familiilor acestora și Asociația Ianna-Floare Aleasă - destinată copiilor cu dizabilități), aceștia reușesc să ajungă la persoane care niciodată nu au cerut ajutorul sau în grupurile sociale care, din diferite motive, nu ies în față să își facă situația cunoscută.

Asociația funcționează ca oricare alta, cu ajutorul voluntarilor care, spune doamna Prahoveanu, “nu vin ca voluntari doar ca să ajute”. Aceasta susține că un voluntariat înseamnă să înveți foarte multe lucruri. “Am avut foarte mulți voluntari elevi de liceu care au venit la noi pe perioada studenției să ne spună cât de mult i-a ajutat activitatea de voluntariat la asociația noastră. Au învățat abilități de comunicare și au găsit motivația de a fi de ajutor.

Parteneriatul cu Banca Pentru Alimente Cluj

Când am întrebat-o de parteneriatul cu Banca Pentru Alimente Cluj, ne-a vorbit de importanța alimentelor primite pentru cei aproape 300 de beneficiari ai asociației dar și de solidaritatea tuturor organizațiilor non-profit adunate în jurul proiectului nostru. Atunci când sunt anunțați să vină la depozitul din Turda pentru a prelua alimente, uneori aproximativ 50 de asociații își așteaptă rândul. Într-un astfel de proces, cu oameni care au aceeași motivație de a ajuta pe cei în nevoie, e imposibil să nu vezi zâmbete și să nu legi prietenii.

Suntem foarte recunoscători să vedem cât de ușor ne putem uni în jurul obiectivelor comune, și spunem cu bucurie că fiecare parteneriat ne ajută să ajungem mai aproape de cei în nevoie.

Mai multe detalii despre activitatea asociatiei Pro Assisto puteți asculta în interviul acordat doamnei Floriana Prahoveanu în cadrul emisiunii Turda TV

Reprezinți o organizație non-profit și ai în grijă persoane în nevoie din județul Cluj, Sibiu, Alba sau Bistrița-Năsăud? Dorești să primești alimente bune de consum pentru ei? Contactează-ne completând formularul de aici.


În continuare, oricine dorește să se implice poate face o donație lunară de 2 euro pe lună, prin trimiterea unui sms cu textul HRANA la numărul 8845. Astfel, fiecare donator ajută la salvarea de la risipă a unei cantități de aproximativ 9 kilograme de mâncare/lună, hrană care ajunge la astfel de ONG-uri care deservesc oameni în nevoie din județele Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud.

Banca Pentru Alimente Cluj
Este un proiect național social-caritabil prin care preluăm de la donatori surplusul de produse alimentare și nealimentare, aflate în termen și bune pentru consum și le distribuim gratuit către organizații neguvernamentale ce gestionează programe sociale destinate persoanelor în nevoie și grupurilor vulnerabile.
© 2020 Federatia Băncilor pentru Alimente din România - FBAR.
Designed with love by
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram