A doua ediție a evenimentului Gala Recunoștinței a avut loc, un eveniment special dedicat organizațiilor non-profit partenere care duc alimentele donate de banca pentru alimente la oamenii aflați în situații vulnerabile, care au nevoie de ele.
Evenimentul a avut loc în data de 28 martie 2024, la Centrul Multifuncțional din Parcul Central Turda și a reunit 70 de reprezentanți ai 30 de organizații non-profit din regiunea în care acționează Banca Pentru Alimente Cluj, respectiv din județele Cluj, Sibiu, Bistrița-Năsăud și Alba.
“Suntem recunoscători pentru tot ce am reușit să realizăm împreună cu asociațiile non-profit partenere. Alături de ei am reușit tot ce visam timid anul trecut. Se implică comunități întregi alături de noi în lupta împotriva risipei alimentare și a sărăciei.” spune Codruța Vidrașcu, coordonator dezvoltare regională la Banca Pentru Alimente Cluj.
Au fost admirate și premiate rezultatele frumoase printre care 5 premii pentru cele mai de succes povești ale Colectei Naționale de Alimente de Crăciun (Asociația Echiparea Liderilor Pentru Succes, Fundația TC Cluj, Fundatia Didactica, Asociația Timp și Suflet, Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România) și un ambasador al Băncii Pentru Alimente Cluj (Doina Popovici).
Evenimentul a fostl un adevărat hub de dezvoltare și susținere având invitat pe Sergiu Tritean, economist și administrator BizNet care ne-a povestit despre fiscalitate și noile schimbări în legislație care afectează mediul ONG. De asemenea, pentru a asigura că impactul creat împreună ajunge la cât mai mulți oameni, s-a lansat și un Ghid de Comunicare pentru asociațiile partenere care îi va îndruma în strategia lor de a răspândi acțiunile acestora în social media.
Mulțumim Primăria Turda pentru găzduire, Moments of Life - Photo & Video pentru fotografiile realizate, Pepiniera Mihai Viteazu Turda pentru sprijinul în decorul minunat realizat și Restaurant și Pensiune Sarea-n Bucate pentru bunătățile gustoase nelipsite într-un eveniment marca Banca Pentru Alimente Cluj.
Cu această ocazie dorim să mulțumim partenerilor care sunt alături de noi mereu: partener fondator - Lidl Romania, parteneri strategici - METRO Romania, PENNY Romania, Kaufland Romania, parteneri finanțatori - Yardi Romania, Asociația Suedia, cu sprijinul Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR și European Food Banks Federation - FEBA.
Donează prin SMS la 8845 cu textul HRANA
Oricine dorește să se implice poate face o donație lunară de 2 euro pe lună, prin trimiterea unui SMS cu textul HRANA la numărul 8845. Astfel, fiecare donator ajută la salvarea de la risipă a unei cantități de aproximativ 9 kilograme de mâncare/lună, hrană care ajunge la ONG-uri care deservesc oameni în nevoie din județele Cluj, Alba, Sibiu și Bistrița-Năsăud.
Federația Băncilor pentru Alimente din România-FBAR cuprinde nouă Bănci Regionale pentru Alimente în București, Cluj, Roman, Oradea, Brașov, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați.
Aceasta este o mare rețea națională de solidaritate la dispoziția societății, organizațiilor caritabile și a celor mai vulnerabili dintre noi, o punte între existența surplusului de alimente și cei care au mai multă nevoie de hrană.